Roberto D’Aversa, antrenorul Parmei, l-a dat drept exemplu pe Dennis Man, atacantul în vârstă de 22 de ani transferat de la FCSB, înaintea întâlnirii cu Cagliari, din Serie A.
Meciul dintre Cagliari și Parma se va disputa sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 21:45, pe Stadionul „Sardegna Arena”, din Cagliari, în cadrul etapei cu numărul 31 din Serie A.
Antrenorul Roberto D’Aversa a prefațat această confruntare în cadrul unei conferințe de presă și a avut cuvinte de laudă la adresa lui Dennis Man, jucător despre care a spus că a evoluat de când s-a transferat la Parma.
„Aș putea juca cu două vârfuri, dar depinde de ce am la dispoziție. Am mulți jucători tineri și talentați, nu vreau să-i forțez prea mult.
Sunt bucuros că există concurență, mulți pot juca din primul minut, iar Dennis Man, de exemplu, a crescut fantastic, de la meci la meci.
Sunt aspecte pozitive, cel mai important este să mergem la Cagliari și să aducem 3 puncte pentru noi, pentru fani, pentru președinte. Pe hârtie, Cagliari are o echipă foarte bună, asta demonstrează cât de greu este să joci în Serie A. Nu vom juca doar împotriva unei echipe, ci a unei întregi populații, a unei regiuni.
Am dat cu piciorul în șansele de a avea mai multe puncte, nu ne mai permitem să ratăm, meciul cu Cagliari este ca o finală. Cine învinge ar putea să aibă un destin diferit. Eu sunt mereu critic cu mine, îmi asum greșelile care ne-au adus în această poziție și regret că nu am luat unele decizii mai bune”, a spus Roberto D’Aversa, la conferința de presă.
Dennis Man și Valentin Mihăilă (21 de ani) îl vor avea ca adversar pe Răzvan Marin (24 de ani), mijlocaș cu apariții constante în tricoul celor de la Cagliari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER